sunt prea mic ca sa fiu barbat dar totusi sunt prea mare sa mai fiu copil! si asta doare...
cand esti mic vrei sa decizi singur fara sa stii cate nopti nedormite petrec ai tai,gandindu-se la ce au facut...
cand esti mare vrei pe cineva sa te"ajute" sa iei deciziile dar defapt vrei ca cineva sa ia decizii in locul tau pentru ca nu esti sigur,nu stii, nu vrei,nu poti sa traiesti cu o decizie gresita,practic ai nevoie de cineva pe care sa dai vina daca decizia ta nu e corecta,exact cum faceai atunci cand erai mic....
fara sa vrei esti pus in fata unor decizii din ce in ce mai grele si te pierzi usor in neant,in gol,in abis si atunci mori,nu fizic ci in tine insati,si cazi,si pieri.....
si ajungi la un moment in viatza cand vezi ca ai tai nu mai sunt,nu mai pot,sau pur si simplu nu mai sunt sa poata sa te ajute si vezi,cu regret poze,filme si peisaje care iti amintesc de ei...
prea trist dar totusi prea adevarat,prea copii sa fim adulti,plrea adulti sa mai fim copii..
tine minte:ai tai sunt ai tai,altii sunt sau nu-s......dar la vremea cand vei realiza ce am vrut sa spun va fii deja prea tarziu.....trist...si condoleante,esti mort!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu